Transcrierea emisiunii „100 de Minute” – invitat Victor Ponta

Victor Ponta , preşedintele PSD, a fost miercuri, 04 ianurie 2012, de la ora 17.00, invitatul Alessandrei Stoicescu, în emisiunea „100 de Minute”, de la Antena 3. Vă prezentăm transcrierea emisiunii.
Alessandra Stoicescu: Bună seara, doamnelor şi domnilor, şi bine v-am găsit la "100 de minute". Vom vorbi astăzi despre soluţiile opoziţiei în acest an electoral şi ce pot să facă cu adevărat într-un Parlament pe care nu-l domină, evident fiind în opoziţie. Vreau să vă rog să îi trimiteţi întrebări liderului PSD şi USL, Victor Ponta este invitat astăzi la "100 de minute", evident la numărul de SMS 1211, dar şi pe pagina de Facebook „100 de minute” care vă stă la dispoziţie. Voi citi întrebările, avem deja câteva pe care ni le-aţi trimis înainte de începerea emisiunii, vom citi unele dintre ele în câteva clipe. Hai să vedem şi alte titluri. (...) Victor Ponta, lider USL, preşedintele PSD este alături de mine, bună seara.
Victor Ponta: Bună seara. Să vă spun şi eu la mulţi ani şi să vă urez un an mai bun decât 2011, dincolo de optimismul aproape incurabil al domnului Boc, 2011 a fost pentru România şi pentru lume în general, pentru Europa, un an rău, un an periculos, iar 2012, dacă ne luăm nu după ce spune opoziţia din România sau din America sau din altă parte, ci după tot ce spun toţi analiştii, va fi un an în continuare de recesiune, un an în care Europa va încerca să rezolve problema monedei unice europene. Genul acesta de triumfalism... eu nu sunt de părere că domnul Boc trebuia să vină să plângă acum, să spună ce rău e. Dar exagerând în partea cealaltă, cred că greşeşte în egală măsură. Oamenilor trebuie să le spui adevărul, să le spui cât de bine o duc, ca şi când ei n-ar şti ce au în fiecare zi, e totuşi exagerat. Vreau să fac doar două observaţii, apropo de ce a spus domnul Boc. În primul rând chestia cu fondurile europene. Ideea este foarte frumoasă, cred că nimeni nu l-a împiedicat pe Emil Boc, Guvernul Boc, nici opoziţia, nici dumneavoastră presa, nimeni nu i-a împiedicat să absoarbă mai multe fonduri europene. Problemele au fost în primul rând o politizare, foarte multe autorităţi publice locale n-au primit fondurile europene, doar pentru că nu erau de la cei de la putere, de birocraţie şi de corupţie. S-a înfiinţat un minister nou pe persoană respectabilă, domnul Orban, în septembrie. Suntem în ianuarie şi suntem tot la nivelul de discurs din vară, nu? Ne dorim să facem, să dregem. Totuşi, domnul Boc încheie 4 ani la guvernare. Dacă îi închei spunând cu ce ne dorim să facem e destul de puţin serios. Doi, ceea ce ar trebui să spună domnul Boc şi ar trebui să fie preocuparea Guvernului în acest an este faptul că acea creştere economică scriptică, care există, s-a bazat pe anul 2011 pe un an agricol excepţional. Nu vorbesc de specialiştii care spun: dom'ne, în ultimii 20-30 de ani, România nu a avut un an agricol atât de bun. Că a fost meritul lui Dumnezeu, că a fost meritul Guvernului, a fost. În acelaşi timp însă, aceiaşi specialişti ne spun un alt lucru pe care domnul Boc ar trebui să-l ştie, că avem cea mai rea secetă din ultimii 20 de ani, pe care o simţim cu toţii şi cei care nu lucrăm în agricultură, că vedem că nu e zăpadă sau că nu a ploua, dar cei din agricultură o ştiu. Asta înseamnă că 2012 va fi un an foarte rău. De altfel biblic, ştiţi cum e, un an bun, după aia vin alţii răi. Dacă nu ne gândim în 2012 ce facem cu aceiaşi producători agricoli care în 2011 au avut o producţie bună, dar n-au avut neapărat câştiguri bune, şi anume dacă nu reduci TVA-ul, dacă nu faci o schemă de ajutorare a producţiei interne, să nu mai importăm alimente din străinătate, dacă nu foloseşti oportunităţile - tocmai ni s-a dat voie să exportăm şi noi carne după foarte mulţi ani, discursurile de acest gen, triumfaliste, nu au sens. Domnul Boc vorbea parcă era în opoziţie, va fi bine, o să facem, n-a spus nimic concret, a vorbit în general. Domnul Boc este la guvernare de 4 ani de zile, e foarte anormal să vorbeşti în termeni „vom face” când tu eşti la guvernare de 4 ani.
Alessandra Stoicescu: Legat de ce se importă, îmi amintesc acum citirea unui articol interesant despre intenţia Franţei de a introduce un soi de TVA social, adică o creştere a taxelor pe produsele de import, ca să-şi permită scăderea, nu vreau să devin foarte ... nici nu sunt economist şi nici nu vreau să fiu foarte tehnică, scăderea taxelor pe salarii, tocmai ca să poată angaja.
Victor Ponta: În Uniunea Europeană, din 27 de ţări, doar în două, România şi Danemarca, TVA-ul este acelaşi pentru produsele agricole ca şi pentru celelalte produse. Danemarca are o industrie agroalimentară extrem de puternică, nu prea se compară cu România. Peste tot în Europa, TVA-ul pentru produsele agricole este mai scăzut din următoarele motive: în primul rând pentru a nu avea evaziune fiscală. În acest moment, în România 80% din ceea ce înseamnă piaţa alimentelor este fără factură, normal. Când pui încă un sfert din preţ la ceea ce produci devine mâncarea prea scumpă. Şi să combaţi evaziunea fiscală, ceea ce ne zice domnul Boc, „vom combate evaziunea fiscală”, păi o tot combateţi de 3 ani cu domnul Blejnar şi cu ceilalţi acolo şi tot nu iese. Şi în al doilea rând, în acest mod, pentru că altfel Uniunea Europeană nu dă voie să ajuţi altfel propria producţie internă, dar practic să ai mai multe produse româneşti decât străine. Or, dacă domnul Boc şi Guvernul nu fac în 2012 acest lucru, într-un an cu secetă şi cu o problemă agricolă importantă, va fi pentru România şi pentru cei vreo 4-5 milioane de români care trăiesc din agricultură, va fi un an foarte prost 2012, nu mai bun decât 2011, ci mult mai rău.
Alessandra Stoicescu: Se tot laudă Emil Boc şi eu aş vrea să-i dau dreptate, pentru că sunt român şi trăiesc în România, îmi doresc să trăiesc bine, aş vrea să îi dau dreptate.
Victor Ponta: Toţi ne dorim.
Alessandra Stoicescu: Cu siguranţă. Bugetul e bazat pe absorbţia a 6 miliarde, deci pe o absorbţie excepţională faţă de rezultatele din anii trecuţi.
Victor Ponta: Practic de 5 ori mai mult decât am făcut în 4 ani, vrem să facem într-un an.
Alessandra Stoicescu: Cum o facem şi ce înseamnă dacă nu o facem? Pentru că eu trebuie să mă gândesc la negativ, trebuie să mă gândesc că n-o să o facem, n-o să putem jumătate din aceşti...
Victor Ponta: Haideţi să vedem. Din punct de vedere bugetar, şi vă rog să remarcaţi că deja 2012, eu nu îi mai acuz pe Boc şi pe Băsescu, ce au făcut ei o să răspundă, eu deja vorbesc despre ce ar trebui făcut. Din punct de vedere bugetar, dacă nu ai venituri din absorbţia de fonduri europene, înseamnă că trebuie să tai din altă parte, e simplu, e ca în bugetul familiei, nu îţi vin banii de la faptul că plănuieşti să vinzi roşii şi ardei la piaţă, trebuie să tai din altă parte. De unde taie de obicei Guvernul Boc? Poate că anul ăsta va face altfel, dar timp de 3 ani a tăiat de la educaţie şi de la sănătate, pentru că o să vedeţi că probabil în februarie vom avea o nouă lege a sănătăţii care va reduce practic finanţarea şi va privatiza foarte mult zona sănătăţii. Ceea ce înseamnă că cei care au bani vor avea într-adevăr servicii mai bune, cei care n-au bani vor muri în faţa spitalelor, la propriu, nu la figurat. Dar asta e o altă discuţie. Deci va tăia din altă parte. Dacă se poate ajunge la 20%? Părerea mea este că se poate. Dar cu aceste condiţii. În primul rând, să-i dai Ministerului domnului Orban, să-i dai cu adevărat pârghii de control asupra programelor operaţionale sectoriale şi a Programului Operaţional Regional, ceea ce până acum nu s-a realizat din motive subiective. Adică: ministrul dezvoltării, doamna Udrea, vrea să-şi ţină POR-ul, fiecare ministru, ministrul transporturilor, mediului, fiecare vrea să-şi ţină propriul lui ban. În al doilea rând, să nu mai pui acest criteriu politic. Adică primăria este de la PSD şi PNL, nu sunt de acord să-i semnez programul european, deşi sunt bani europeni, dacă e de la PD-L sau trece la UNPR îi aprob. Şi în al treilea rând, trebuie să umbli la ceea ce România are în acest moment cel mai rău lucru faţă de toate ţările din Uniunea Europeană: toate regulile interne, în plus faţă de cele europene, o birocraţie îngrozitoare, noi documente, noi filtre, din două motive pe care eu le cunosc foarte bine şi le spun şi ca să putem să le rezolvăm: în primul rând este teama celor care lucrează acolo, aoleo, vine DNA-ul, mă ia cineva, să pun eu 100 de semnături şi în al doilea rând e şi un mod prin care, ştiţi cum, dacă ai nevoie de multe semnături, înseamnă că dai multe bacşişuri. Eu spun direct cum sunt lucrurile.
Alessandra Stoicescu: Vreau să ascultăm un banc spus de doamna Monica Iacob Ridzi, legat de cum se fac licitaţiile în România, că se potriveşte.
Victor Ponta: Doamna Ridzi cred că e specialistă.
Alessandra Stoicescu: Nu ştiu, hai să vedem.
Victor Ponta: Aşa ar spune DNA-ul, nu eu.
Monica Iacob Ridzi: Ascultându-l pe domnul ministru Pogea vorbind de jaf în cheltuirea banului public, mi-am amintit de un banc pe care l-aş spune cu permisiunea dumneavoastră, ca să mai destindem puţin atmosfera. Foarte scurt doar. Sfântul Petru voia să facă un gard în rai şi face licitaţie, vine rusu şi spune: fac cu 5 milioane de euro. Cum 5 milioane? 3 milioane materialul şi două milioane manopera. Vine italianul şi spune: eu fac cu 10 milioane de euro. 10 milioane de euro? 3 milioane materialul şi 7 milioane manopera, pentru că noi lucrăm foarte bine, facem lucruri de bună calitate, vine românul şi spune că le face cu 25 de milioane de euro. Sfântul Petru contrariat: 25 de milioane de euro? 10 milioane la mine, 10 milioane la tine şi 5 milioane îi dăm la rus ca să facă el.
Victor Ponta: Nu îndrăznesc să...
Alessandra Stoicescu: Şi eu mă abţin.
Victor Ponta: Da, cu frânghia şi cu... Eu nu vreau s-o concurez pe doamna Ridzi nici în domeniul bancurilor. Există însă în ultimii 3 ani şi mai ales după ultimele declaraţii ale preşedintelui Băsescu vizavi de DNA, nu ştiu dacă le-aţi remarcat, au fost spre sfârşit de an şi au reprezentat o schimbare fundamentală. Deodată DNA-ul era foarte rău, Parlamentul ar trebui să se gândească bine când dă avize de cercetare şi n-a făcut decât să mi se întărească convingerea că acea vorbă, nici nu e un banc, că în România corupţia este orice afacere la care domnul Băsescu nu şi-a luat partea, este de fapt o realitate.
Alessandra Stoicescu: Întrebarea este „când şi cum devine România ţara în care românii nu vor dori să mai plece la muncă printre străini, iar cei care sunt deja plecaţi, să se întoarcă şi să rămână acasă?”
Victor Ponta: Eu vreau, spre deosebire de optimismul domnului Boc, eu vreau să spun că eu cred că România şi Europa va fi în criză financiară şi economică, după care într-o criză demografică, cel puţin încă 4 ani de acum încolo. USL-ul eu consider că va câştiga alegerile, dar nu vreau să spun că imediat ce va veni USL-ul, gata, va fi lapte şi miere. Eu cred că Europa şi România va fi mai încă câţiva ani buni să se refacă din această criză care încă nu s-a încheiat. Doi, un român va rămâne să lucreze în România atunci când salariul lui, venitul, se apropie, nu trebuie să fie ca cel din Spania sau din Germania se apropie. Dacă raportul este între 100 de euro şi 1000 de euro, cum poţi să-l ţii pe un om în România, să stea aici? Şi în al treilea rând, atunci când locul său de muncă va reprezenta un loc în care se simte protejat, simte că poate fi promovat prin nişte criterii inpolitice, adică trebuie să mă înscriu în partidul de guvernământ ca să... oricare ar fi el, PD-L, PSD, PNL, ca să ajung într-o funcţie. Şi în momentul în care simţi că banii pe care tu îi plăteşti din taxe în România ajung undeva. În acest moment, toate aceste lucruri nu se întâmplă şi atunci evident că fiecare dintre noi spune: dom'ne, am o singură viaţă, dacă am o oportunitate să lucrez în altă parte, merg în altă parte.
Alessandra Stoicescu: Citisem pe blocul dumneavoastră o parabolă interesantă legată de regele, de fapt de cum te mănâncă sfinţii până la Dumnezeu şi cum ia Dumnezeu deciziile.
Victor Ponta: Nu-mi aparţine, doar am preluat-o, ca să fiu sincer.
Alessandra Stoicescu: Un rege care vede pe geam cum un vânzător de mere are foarte mare succes şi îşi pune primul consilier cu 5 bani de aur să-i cumpere mere. Evident, banii dispar din consilier în consilier, care îi bagă în buzunar şi...
Victor Ponta: Până la soldatul din faţa porţii care le confiscă.
Alessandra Stoicescu: Exact. Merele însă, căruţa întreagă n-ajung nici ele la rege, pentru că rămân pe parcurs, parandărătul de care vorbeam, ajung cele 5 mere la rege, iar regele spune: 5 mere, 5 galbeni? Scump şi totuşi se vinde, asta înseamnă că oamenii trăiesc bine, deci trebuie să mai creştem taxele. Într-un fel, dacă o transpunem în ceea ce se întâmplă, îl scuteşte un pic pe Băsescu de responsabilitate. Adică fură toţi pe lângă el şi zice: măi, trăiesc bine oamenii ăştia.
Victor Ponta: Ştiţi că era şi chestia cu Ceauşescu că el nu ştie ce se întâmplă, Elena Ceauşescu este de vină. Acum nu mai este Traian Băsescu, este Elena Udrea de vină, nu-i adevărat. Eu sunt convins că domnul Băsescu, mai ales în condiţiile actuale, suntem în 2012, nu trebuie să te informeze cineva, poţi să te uiţi la un televizor, poţi să deschizi internetul, dacă televiziunile sunt rele şi nu sunt bune, mogulii buni ai lui Băsescu sunt moguli buni, mogulii care nu sunt ai lui Băsescu sunt răi - nu cred în povestea asta. Cred că Traian Băsescu şi-a protejat un sistem care l-a ţinut la putere, îl protejează în continuare şi atunci când acest sistem este într-un fel sau altul afectat, vezi arestările şi cazurile penale cu PD-L-işti, se întoarce împotriva celor care... băi, staţi aşa, DNA-ul e ca să aresteze opoziţia, nu ca să aresteze corupţii. Presa este bună dacă îi înjură pe liderii opoziţiei, nu dacă mă critică pe mine. Dacă doamna Anastase fură voturi pentru mine, e bună. Dacă fura pentru opoziţie nu era bună. Dacă domnul Boc taie pensiile şi salariile ca să rămânem noi la putere şi să avem bani de afaceri, e bun. Nu cred că-l scuteşte nimeni în niciun fel...
Alessandra Stoicescu: Aş vrea să văd dacă-l scutiţi un pic aşa, ca-n parabola respectivă.
Victor Ponta: Mă întrebaţi de anul 2012. Cred că în 2012 încet-încet, lucrurile vor intra într-o schemă politică foarte simplă. Cei aflaţi acum la putere şi de câţiva ani, de 4 ani sunt singuri, sunt domnul Băsescu şi PD-L-ul, PD-L însemnând Boc, Udrea, Anastase, toţi ceilalţi. Singura soluţie pentru a fi înlocuiţi, sigur, sunt şi alte partide mai mici, dar singura soluţie pentru a fi înlocuiţi este Uniunea Social-Liberală şi atunci oamenii până la urmă vor avea de decis foarte simplu: rămânem cu Traian Băsescu, cu Emil Boc, cu toţi ceilalţi sau facem o schimbare, mergând pe Antonescu, Ponta şi USL. Motiv pentru care, repet, şi o să încerc să mă ţin de lucrul ăsta şi în emisiunea dumneavoastră şi în tot cursul anului, să vorbesc mult mai puţin despre ce fac Boc şi Băsescu, lumea s-a cam lămurit, ci mai ales ceea ce oamenii întreabă în mod legitim: bun, ştim că Boc şi Băsescu nu sunt răi, dar dacă voi veniţi, ce veţi face voi mai bine...? Că poate nu vă înjurăm aşa tare ca pe Boc şi pe Băsescu, dar ce faceţi? De aceea am încercat să vă spun cum e cu fondurile europene şi cum cred că se poate ajunge la 20%, dar trebuie eliminate aceste probleme pe care le ştie şi domnul Boc şi poate că le va elimina, de aceea încerc să vă spun că pentru agricultură, dacă nu facem ceva cu TVA-ul va fi un an foarte prost, de aceea vin şi vă spun că în acest început de an, lumea încă nu s-a dezmorţit, apar deja nişte idei care contrazic în totalitate ce spunea domnul Boc cu reforma statului. Sunt două idei: un proiect de lege depus de domnul Igaş prin care funcţionarii publici or să poată să candideze la alegeri...
Alessandra Stoicescu: Fără să renunţe la funcţie.
Victor Ponta: Atenţie, ce înseamnă? Ca oamenii să înţeleagă. Prefectul judeţului, cel care organizează alegerile va fi şi candidat al PD-L-ului. Deci arbitrul va fi şi jucător în echipa PD-L-ului, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată şi nu se întâmplă în nicio ţară.
Alessandra Stoicescu: Proiectul spune aşa: abia dacă va câştiga trebuie să renunţe la...
Victor Ponta: Deci după s-a terminat meciul, arbitrul care a jucat într-o echipă trebuie să... A doua idee pe care am văzut-o astăzi şi mă surprinde. Domnul Boc s-a bătut aşa, era curajos, era croitoraşul cel viteaz cu cei din Consiliile de administraţie, cu indemnizaţii nesimţite. Am înţeles că a ridicat chestia asta şi acum iarăşi, membrii PD-L care sunt în consilii de administraţie la Hidroelectrica, Transgaz, Romgaz, Turceni, Rovinari, iarăşi pot să primească mii de euro cum primeau pe vremuri. Pentru mine ăsta este un semn de mare slăbiciune pentru Emil Boc. Eu eram în 2009, când am discutat de acest proiect şi ştiu că nu-şi doreşte chestia asta, ci e un semn de mare slăbiciune. Înseamnă că cei puternici din PD-L au venit şi au bătut cu pumnul în masă şi au zis: Boc, nu ne interesează ce ai zis tu în 2009 şi în 2010. Acum suntem în 2012, trebuie să luăm bani publici pentru oamenii noştri şi trebuie să-i lăsăm să candideze. Or, asta denotă o mare slăbiciune a lui Boc.
Alessandra Stoicescu: Mă întorc puţin la Traian Băsescu şi la oamenii lui.
Victor Ponta: Eu vreau să ne întoarcem cu toţii cu spatele la Traian Băsescu, în curând o să se întâmple.
Alessandra Stoicescu: E dorinţa dumneavoastră ca lider al opoziţiei.
Victor Ponta: Şi vreo 90% din români. Din fericire, sunt în consonanţă cu ei.
Alessandra Stoicescu: Vreau să-i vedem la vot, când vor da piept cu 6 buletine de vot, 3 urne, poate chiar 7 buletine de vot, s-ar putea să fie o problemă. Mă întorc un pic la politică şi la Sebastian Lăzăroiu, fostul consilier prezidenţial, cel care transmite de multe ori, cel puţin aşa considerăm noi, mesajele lui Traian Băsescu. A venit cu un soi de curtare către PSD, nu neapărat către dumneavoastră. Susţine că PSD ar putea ajunge într-o alianţă cu PD-L după alegerile din 2012, iar USL, în opinia lui, se va destrăma din cauza scăderii în sondaje. Ascultăm declaraţia şi revenim pentru comentarii.
Sebastian Lăzăroiu: Mult sub 50% în mod normal ar trebui să se rupă alianţa, pentru că practic îşi ratează obiectivul pentru care s-a întâmplat. Eu cred că asta se va întâmpla în final, va fi o scădere continuă în sondaje şi cele două componente vor găsi un pretext sau una dintre ele va găsi un pretext să se retragă. Deci eu cred că inevitabil 2013 va aduce două partide mai mari la guvernare, o coaliţie largă de genul PSD-PD-L şi probabil alt partid mai mic.
Alessandra Stoicescu: E o curtare pe faţă asta? Cum o înţelegeţi? Cum reacţionaţi, cum o preluaţi de la prietenul dumneavoastră Lăzăroiu?
Victor Ponta: Nu, în niciun fel, nu mai am prieteni în partea de putere. Problema este următoarea există o adevărată obsesie a celor de la putere că PSD şi PNL nu se vor putea uni, vă citez din ceea ce spuneau, în 5 februarie 2010. Pe 5 februarie 2010, iată, mai e un pic şi se împlineşte un an, astăzi m-am văzut cu Crin Antonescu şi ne gândeam: uite, a trecut deja un an. Dar imediat după ce s-a constituit Uniunea Social-Liberală cred că de zeci de ori, de sute de ori, nu Lăzăroiu, că Lăzăroiu nu e o sursă serioasă, toţi de la Traian Băsescu, toţi liderii PD-L spuneau: USL se prăbuşeşte, se desparte, se ceartă Ponta cu Antonescu. Nu se va întâmpla lucrul ăsta. Nu numai că nu se va întâmpla şi încerc să vă spun nu doar pentru că mă bazez pe ceea ce ştiu din partidele noastre, mă bazez şi pe bun simţ. CDR nu s-a rupt înainte de alegeri în 1996, Alianţa DA nu s-a rupt în 2004 înainte de alegeri, nicio alianţă de acest gen care practic e favorită să câştige alegerile nu se rupe nicăieri în lume. Pericolul cel mare într-adevăr pentru orice alianţă va fi după ce vom fi la guvernare. Şi aici este marea provocare pentru Crin Antonescu şi pentru mine. Pentru că în general, să ştiţi că de la lideri se strică, nu atât de mult de la partide, cât de la lideri s-au stricat alianţele. Marea noastră provocare va fi în 2013, când va fi un an de guvernare foarte dificil şi în 2014 când va fi un an de alegeri prezidenţiale şi când Crin Antonescu va fi candidatul USL la prezidenţiale, să ţinem această alianţă împreună. În rest, până la alegeri... eu cred că orice om serios şi am văzut analişti antiopoziţie, pro putere, care au spus: dom'ne, nu vă mai îmbătaţi cu apă rece, nu se rupe niciun USL, nici vorbă de aşa ceva. Şi repet, provocarea cea mai mare pentru Crin şi pentru mine va fi în 2013-2014 să ducem proiectul la bun sfârşit. Eu cred că vom reuşi.
Alessandra Stoicescu: Imposibil, îmi spuneţi în acest moment, o uniune cu PD-L-ul?
Victor Ponta: Imposibilă.
Alessandra Stoicescu: Clar. Adică nu vorbim peste 6, 9 luni sau după alegeri că totuşi am face...
Victor Ponta: Nu. Avem o experienţă recentă care a început în decembrie 2008 şi s-a încheiat în septembrie 2009, de-abia au trecut doi ani. O experienţă traumatizantă pentru PSD şi cred că în general pentru scena politică, nu am auzit pe cineva, analişti, oameni obişnuiţi care să spună că a fost un lucru bun. Prima dată ai voie să greşeşti, am încercat, nu-l acuz pe Geoană, am fost toţi cei din PSD şi din PD-L care am mers: haideţi să încercăm această mare coaliţie. A fost un lucru care nu a funcţionat şi nu va funcţiona, motiv pentru care nimeni, nici din PSD, nici din PNL, nu-şi mai doreşte o alianţă cu Traian Băsescu şi cu PD-L. Ne-a păcălit pe rând, pe liberali în 2005-2008, pe noi 2009. Ştiţi cum spune românul, prima dată când ne păcăleşte e ruşinea lui. A doua oară dacă ne păcăleşte e ruşinea noastră.
Alessandra Stoicescu: Aţi promis aici...
Victor Ponta: V-am făcut mai mult decât un angajament politic, v-am şi explicat raţional de ce lucrul ăsta nu se va întâmpla şi eu ştiu foarte bine şi cei din PD-L. Poate că îşi doresc ei, dar nu se mai poate.
Alessandra Stoicescu: Vreau să mai comentăm puţin, încă o declaraţie a lui Sebastian Lăzăroiu. „Aş risca să spun că sigur Ponta nu va fi premier după următoarele alegeri, pot fi multe surprize, nu văd un premier tehnocrat decât dacă într-adevăr contextul internaţional se va degrada. Altfel, nume precum Tănăsescu, chiar un Adrian Năstase reabilitat pot fi plauzibile.” Trebuie să le citiţi cumva astea, nu cred că vin de la Sebastian Lăzăroiu, care are o mare iubire pentru dumneavoastră văd în ultima perioadă.
Victor Ponta: Sincer, Sebastian Lăzăroiu este cel mai puternic concurent acum de când sunt arestate cele două vrăjitoare.
Alessandra Stoicescu: Vanesa şi Melisa.
Victor Ponta: Vanesa, Melisa şi Lăzăroiu e încă liber. Ideea este următoarea: constat şi eu şi mă amuzam cu Adrian Năstase astăzi chiar, dom'ne, dar aţi văzut ce vă iubeşte Băsescu şi cu cei de la PD-L? Aţi văzut ce vă iubeau? Şi când ţipau cu Năstase coruptul, care trebuie... cum spunea doamna Udrea, sunt dezamăgită că n-a fost condamnat la închisoare Năstase. Nişte neserioşi, eu nu bag în seamă.
Alessandra Stoicescu: Are ceva cu care... adică sentimentul este că Sebastian Lăzăroiu, şi vă întreb sincer, vrea să facă un joc. Adică nu cred că se trezeşte dimineaţă şi zice: mai zic ceva de Ponta. A făcut glumiţa aceea preluată de o parte a presei, glumiţa cu dosarele, cu înţelegerea pe care o aveaţi voi...
Victor Ponta: De presa lor a fost preluată.
Alessandra Stoicescu: Am glumit. N-aţi avut totuşi o reacţie viscerală, vehementă, cum poate m-aş fi aşteptat.
Victor Ponta: Nici nu-l...
Alessandra Stoicescu: Există dosare de acest gen?
Victor Ponta: E o prostie. Nu cred că în 2012 eu trebuie să duc războaie cu mogulii lui Băsescu, cu Evenimentul Zilei, cu Blejnar, lăsaţi-i în pace, asta e, sunt reziduuri care există în orice societate.
Alessandra Stoicescu: Dar cu cine purtaţi războiul? Că uite, în Ungaria opoziţia scoate în stradă mii de oameni. Aici la noi opoziţia este destul de liniştită.
Victor Ponta: Pentru că efectul cel mai grav al anilor de regim Băsescu îl reprezintă şi nu îl simţim, nu e spectaculos, nu reprezintă ştiri, dar îl simţim, este faptul că în România nu mai există societate. În România, sindicatele au fost reduse la tăcere, arestaţi, goniţi, aşa-zişii, mă rog, lumea intelectuală, ori a fost cumpărată... li s-a dat pe la Institutul Cultural Român o sinecură şi lor, ori...
Alessandra Stoicescu: Câţiva.
Victor Ponta: Da. Restul, ceilalţi, au văzut că vorbesc şi imediat sunt atacaţi, goniţi. Mai rezistaţi dumneavoastră, în rest s-au cam vândut toţi, şi domnul Vîntu a fost reevaluat şi domnul Patriciu şi domnul Andronic, toţi sunt reevaluaţi, au fost arestaţi un pic, după aia au trecut de partea domnului Băsescu. Nu mai există societate în România.
Alessandra Stoicescu: Organizată, la asta vă referiţi.
Victor Ponta: Da, că o societate nu există doar printr-un preşedinte. Parlament nu mai există, nu? Că uitaţi-vă, nu votăm nicio lege în Parlament că-şi angajează Guvernul răspunderea. Guvern nu există, pentru că nu spune Guvernul, ci spune preşedintele. Justiţie nu mai vorbim, că-i ceartă, le spune cum să judece, nu le dă voie cum să judece. Toate aceste instituţii şi structuri, care de fapt definesc o societate democratică şi europeană, trebuie reconstruite. Va fi foarte dificil. Noi suntem ca după un război distrugător. Or, eu pentru mine marea provocare nu va fi că o să câştigăm, o să câştigăm alegerile, o să le câştigăm cu vot pozitiv pentru USL şi cu foarte mult vot negativ împotriva lui Traian Băsescu. Problema este de a reconstrui toate aceste structuri care să funcţioneze indiferent de cine este preşedinte, indiferent cine este premier, primar. Or, lucrurile astea nu se vor reface foarte uşor.
Alessandra Stoicescu: Cu ce vreţi să convingeţi totuşi electoratul că nu e suficient un vot negativ? Tot avem vot negativ de nişte ani.
Victor Ponta: Cu tot ceea ce noi vom prezenta în acest an, am prezentat şi anul trecut, dar a fost mai dificil, că erau depărtate alegerile. Cu tot ceea ce noi vom prezenta ca şi proiecte şi programe şi cu tot ceea ce prestăm ca oameni. Pentru că degeaba ai proiecte, dacă nu ai oameni credibili, degeaba ai oameni credibili dacă doar vorbesc, dar nu pun nimic pe masă. Până la urmă, o politică în sens modern înseamnă să ai nişte oameni credibili, profesionişti, capabili să pună în practică ceea ce-şi propun şi să aibă nişte proiecte foarte clare. Asta trebuie să facem în 2012. Nu trebuie să inventăm deodată nişte lucruri extraordinare.
Alessandra Stoicescu: Vă îngrijorează, lucru pe care aceiaşi opozanţi îl folosesc, faptul că scade în sondaje USL-ul faţă de cât avea PNL şi PSD separat?
Victor Ponta: Nu, tot cam atât avem. Ceea ce mă îngrijorează...
Alessandra Stoicescu: A invocat un sondaj, tot Sebastian Lăzăroiu se referea la el, un sondaj în care aţi căzut, după episodul Geoană.
Victor Ponta: Eu mă aştept, eu ştiind - că întâmplător cu Alin Teodorescu şi cu IMAS am lucrat şi noi în 2004, şi ne dădea la 60, la 70 la sută, la 80, la 80 i-am spus: Alin, opreşte-te că suntem prea sus. Şi am luat bătaie după aia. Eu mă aştept ca în viitoarele sondaje ale celor de la putere să fim la 30, la 20, la 10, nu contează. 2012 nu mai este an de sondaje, 2012 este anul de bătălie cu adevărat. Şi dacă o să avem 1% în sondajele făcute de PD-L-işti, noi avem obligaţia, şi ei o să aibă 99%, că-i iubeşte toată lumea, noi avem obligaţia să construim o alternativă. Şi sunt convins că oamenii din această ţară vor o schimbare şi vor o alternativă. Important este ca această alternativă să nu se distrugă. În mod sigur, singura şansă, şi aici o să ne reîntâlnim şi în mai multe emisiuni şi după alegeri, singura şansă a celor aflaţi acum la putere şi a lui Traian Băsescu de a reface ceva din catastrofa care va fi la vot pentru ei, este să rupă USL-ul. De aceea, toate eforturile lor sunt în această direcţie şi din acest motiv toate eforturile ale mele, ale lui Crin, ale lui Daniel Constantin sunt pentru a ţine USL-ul unit. Până la urmă, dacă USL nu se rupe şi nu se va rupe...
Alessandra Stoicescu: ...
Victor Ponta: Nu, dar de fapt este singura lor şansă, noi avem şi altă şansă, ei nu au altă şansă, decât aceasta de a ne rupe cumva între noi. De aceea insistă atât de mult, prin toate mijloacele posibile.
Alessandra Stoicescu: Mircea Geoană, plecarea lui din PSD, pe care a invocat-o şi Sebastian Lăzăroiu, sondajul de care aţi vorbit mai devreme, sondajul IMAS care spune: bun, Victor Ponta a pierdut el însuşi pentru că Mircea Geoană a plecat şi vine Mircea Geoană şi spune: îmi fac în câteva săptămâni, nu ştiu cum era. „Doresc să se ştie proiectul pe care îl propun, îl anunţ acum la început de 2012, mişcare profesionistă, oameni serioşi. Sunt convins că această nouă mişcare sănătoasă bazată pe principii şi valori va reprezenta fermentul unei schimbări la nivelul întregului sistem.” Rupe ceva din electoratul USL noua formaţiune ce o fi, a lui Mircea Geoană?
Victor Ponta: Nu ştiu, nu sunt analist politic, nu cred. Din câte am văzut...
Alessandra Stoicescu: Bănuiesc că vă faceţi un calcul.
Victor Ponta: Nu, am auzit tot de la analiştii domnului Băsescu cum va pleca domnul Geoană, vor pleca zeci de parlamentari, de preşedinţi. Deocamdată, mulţumesc lui Dumnezeu, n-a plecat nici măcar unul singur. Totuşi, când mă gândeam că a plecat domnul Meleşcanu cu ApR-ul în 1997, a plecat cu un număr important de membri PDSR. Până la urmă şi domnul Oprea cu UNPR-ul domniei sale a luat un număr important de parlamentari şi de primari. Domnul Geoană n-a plecat cu nimeni. Şi asta nu pentru că domnul Geoană nu e mai bun decât domnul Meleşcanu sau decât Oprea sau... nu pot să fac o asemenea paralelă. Ci pentru că oamenii cu toţii înţeleg că şansa de a-i schimba pe Traian Băsescu şi pe PD-L se numeşte Uniunea Social-Liberală. În rest, sunt multe alte partide mai mici, are şi domnul Dan Diaconescu un partid, are şi domnul Becali un partid. Poate o să aibă şi domnul Geoană, poate face domnul Columbeanu. Dar şansa reală, şi vorbesc de oamenii raţionali, singura alternativă, de fapt bătălia va fi între Băsescu-PD-L şi Uniunea Social-Liberală. Lucrurile vor fi din ce în ce mai clare şi până la urmă oamenii vor avea de ales între alb şi negru.
Alessandra Stoicescu: Luăm o pauză, imediat ne întoarcem. Am revenit. Iată un mesaj venit de la Ana Laura Duţu pe Facebook: „Cum ne poate convinge USL că e în stare să scoată ţara din mizerie, ce argumente are? Şi credeţi-mă, ar trebui să fie solide şi realiste. Că la câte tâmpenii şi promisiuni am auzit în ultimii ani...”. Să-l vedem şi pe al doilea şi răspundem. „Cum pot cei din USL să-l asigure pe românul care trebuie să meargă la vot că-i va fi mai bine? Cum elimină corupţia din această ţară?” - spune Eugenia Dorina Popa pe Facebook.
Victor Ponta: Eu nu cred că există un răspuns simplu la întrebări atât de dificile. Da, uite, avem noi în USL într-un sertar o soluţie magică, ca de mâine să fie foarte bine şi... asta cred că doar domnul Boc sau domnul Băsescu pot să aibă. Dacă vorbim însă de soluţii corecte şi concrete, o să venim şi o să spunem în continuare pentru doamna care ne-a scris că într-o ţară ca România reducerea fiscalităţii pentru forţa de muncă, reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, înseamnă pe de-o parte mai uşor pentru cel care creează locuri de muncă, pentru zona privată, înseamnă să combaţi munca la negru şi înseamnă pentru angajat dreptul şi capacitatea de a lucra pe cartea de muncă, deci de a avea plătite contribuţiile, de a avea sănătatea, şomajul şi toate celelalte. Dacă vorbim de corupţie, aici din punct de vedere al USL tot ce înseamnă instituţii de combatere a corupţiei, vorbim de DNA, ANI, toate celelalte, trebuie nu doar să funcţioneze în continuare, ci trebuie să fie scoase de sub orice fel de control politic. Eu nu cred că dacă pe preşedintele ţării nu-l va mai chema Băsescu, îl va chema Antonescu sau pe primul ministru îl va chema Ponta şi nu Boc, asta înseamnă că DNA-ul, şeful DNA-ului trebuie să fie numit de preşedinte. Sau asta înseamnă că procurorii trebuie să fie sub controlul Guvernului sau asta înseamnă că justiţia, judecătorii trebuie să aibă bugetul...
Alessandra Stoicescu: Ce vă faceţi, că ambasadorul Statelor Unite cu mesaj de la Obama, îl vrea pe Morar.
Victor Ponta: Staţi. Ce vrea ambasadorul Statelor Unite în America e foarte bine. Eu spun ce vrem noi în România. Şi în România vrem, nu cred că e important cum îl cheamă pe procurorul-şef, important e să nu fie numit politic şi să nu fie controlat politic. Şi tocmai încercam să vă spun că nu e o problemă că-l controlează acum Băsescu, e o problemă de sistem. Procurorul şef al DNA trebuie să nu mai fie numit şi controlat politic, bugetul justiţiei nu mai trebuie să fie administrat de către guvern. Dacă vorbim de lupta anticorupţie, Agenţia Naţională de Integritate trebuie să aibă un buget şi să funcţioneze fără a mai fi controlată influenţa politic şi răspunzând în faţa Parlamentului pentru eficienţa actelor sale. Trebuie să spui foarte clar că numai – şi noi asta ne-am angajat, sigur stârnim şi nemulţumiri în cele două partide, că nu vom desfiinţa imediat legea care permite, lege adoptată de Guvernul Boc, care permite şi de fapt numeşte în toate funcţiile de conducere din structurile administrative numai oameni de partid.
Alessandra Stoicescu: O veţi desfiinţa.
Victor Ponta: Bineînţeles. Nu mai poţi să mai angajezi în funcţii de conducere oameni de partid, ci trebuie să fie funcţionari. Sper să nu treacă legea lui Igaş aceasta cu funcţionarii care candidează. Că atunci e foarte clar, dacă prefectul, şeful ştiu eu cărei instituţii deconcentrate este şi candidat PD-L, vă daţi seama că el are obligaţia să aducă bani şi voturi. De altfel, doamna aceea de la Timiş care strângea bani pentru partid, domnul de la Braşov, strângea bani pentru partid, asta spune DNA-ul, nu noi, opoziţia. Astea sunt măsurile pe care noi trebuie să le implementăm şi pe care le putem implementa în primele luni ale unei noi guvernări. Acum Emil Boc şi tot sistemul ăsta al PD-L este atât de prins în caracatiţa corupţiei, orice încearcă să facă sunt nişte oameni care-i spun: stai, că până acum cum am făcut? Acum v-aţi găsit? Hai să trecem şi de alegerile astea să cumpărăm cumva. Or, ce facem cu pedepsele pe care domnul Igaş le-a redus pentru cei care corup alegătorii şi cumpără voturi? Ştiţi că s-au redus pedepsele şi nu îi mai pedepsim pe cei care cumpără voturi. Toate lucrurile astea puse într-un loc se pot face. Altfel, să răspund: da, am eu acum soluţia magică pentru problemele economice, n-ar fi corect.
Alessandra Stoicescu: Mă interesează premier dacă ajungeţi, fondul acela destul de consistent al primului ministru...
Victor Ponta: Am depus anul acesta la bugetul de stat, sub semnătura mea şi a lui Crin Antonescu amendament prin care am cerut ca fondul de rezervă al primului ministru să nu mai poată fi utilizat pentru finanţarea politică a autorităţilor locale, ci doar pentru situaţii de urgenţă, cum se întâmplă şi astăzi. Ne-a fost respins acest amendament. Dar m-am angajat, există declaraţia mea în faţa Parlamentului, că această prevedere va exista în bugetul care în mod normal în decembrie anul acesta Uniunea Social-Liberală îl va depune la Parlament. Acum, ce să zic? În decembrie o să fim tot aici. Dacă o să vedeţi că n-o să fac, o să ziceţi: domnul Ponta, avem scris şi filmat când aţi spus lucrul ăsta. Este ceea ce noi am depus în scris la Parlament şi ceea ce vom face în 2012.
Alessandra Stoicescu: În mentalul colectiv şi nu degeaba, lumea are aşa...
Victor Ponta: Am fost toţi mult prea minţiţi în ultimii ani de Băsescu şi de Boc, dar nu toţi suntem nici securişti, nu spun ca cine, nici nu am furat, nici nu ne-am promovat toate cunoştinţele, nu suntem toţi ca Băsescu din fericire.
Alessandra Stoicescu: Pe de altă parte e clar că – şi nu pot să-i acuz pe cei care spun: de 20 de ani i-am încercat pe toţi, tot ăia sunt.
Victor Ponta: Ba da, pot să-i acuz, că e uşor să generalizezi. Eu cred că România, între 2000, începând cu Guvernul Isărescu, Guvernul Năstase şi Guvernul Tăriceanu a fost într-o direcţie bună. Am intrat în Uniunea Europeană, am intrat în NATO, am avut creştere economică, am scos vizele. Au fost lucruri care n-au mers bine, motiv pentru care s-au şi schimbat guvernele, dar între 2000 şi 2008, cu aceste 3 guverne, Isărescu, Năstase, Tăriceanu, România a fost într-o direcţie bună. A deraiat...
Alessandra Stoicescu: A venit şi criza, nu pot să nu spun asta, pe care o negau, da?
Victor Ponta: Era o glumă: am fost şi bolnav când eram mic. Asta e, Traian Băsescu din păcate a renunţat la tot ce a promis în 2004, că va trage în ţepe pe corupţi. Acum, toţi corupţii sunt colegii dânsului de guvernare, şi Miki Şpagă şi Gabi Oprea şi toţi ceilalţi. A promis că vom trăi bine şi acum suntem anunţaţi: să zicem „mersi” că ne primim salariile şi pensiile alea tăiate. A anunţat că va susţine DNA, ANI şi aţi văzut că acum e supărat pe DNA şi ANI că nu ne ia doar pe cei din opoziţie, că îndrăzneşte să-i ia şi pe cei de la putere. Or, faptul că un om politic s-a dovedit un uriaş eşec şi o mare dezamăgire, nu înseamnă că viaţa nu merge mai departe şi că trebuie să mergem într-o direcţie bună.
Alessandra Stoicescu: Să ne întoarcem la propunerile de alianţe şi la calculele pe care şi le fac unii...
Victor Ponta: Ce-şi mai doresc PD-L-iştii, de fapt aşa se numeşte rubrica, ce mai visează PD-L-iştii.
Alessandra Stoicescu: Ce vrăji mai face nevasta mea. În el apare inevitabil, în calculele de care vorbeam, apare şi UDMR, formaţiunea maghiară care să fie partenerul perfect de guvernare în opinia lui Cristian Preda, europarlamentar PD-L.
Cristian Preda: UDMR îşi doreşte o guvernare în general, nu cred că se vor da în lături. Noi i-am invitat şi în 2008. Atunci n-a vrut PSD-ul să-i primim în coaliţia care a fost făcută. M-aş bucura, am spus de mult: m-aş bucura ca UDMR să rămână cu PD-L, pentru că suntem în familia Populară Europeană şi la putere şi în opoziţie.
Victor Ponta: Şi eu m-aş bucura, aici mi se întâmplă mai rar, dar şi eu m-aş bucura ca UDMR să meargă în opoziţie cu PD-L-ul. Şi de fapt, marea bătălie pentru acea majoritate absolută pe care USL şi-o doreşte în viitorul Parlament şi nu este un atac antimaghiar, că eu nu sunt antimaghiar absolut deloc. Eu sunt în acest moment convins că UDMR-ul ca forţă politică, ca partid, ca şi PSD, PNL, este responsabil în egală măsură cu PD-L-ul...
Alessandra Stoicescu: Ca formaţiune, că partid nu e.
Victor Ponta: Ca formaţiune. Eu îi recunosc, sunt votaţi, e democratic. Dar ei sunt la fel de responsabili ca şi partenerii de la PD-L de tot ce s-a făcut în aceşti ani. Dacă, şi sper că românii vor ieşi la vot, românii nu spun de ce etnie, spun cetăţenii, vor ieşi la vot şi atunci Uniunea Social-Liberală îmi doresc să guverneze fără UDMR. Şi UDMR-ul să fie în opoziţie. Niciunui partid nu îi strică să mai stea în opoziţie, şi UDMR-ul e singurul partid care n-a stat în opoziţie în ultimii...
Alessandra Stoicescu: Partidul lui Tokes v-ar coafa mai bine?
Victor Ponta: Nu, staţi să stabilim un lucru. UDMR, aşa cum nu-i doresc ca şi colaboratori la guvernare, dar UDMR trebuie să reprezinte comunitatea maghiară din România în opoziţie, să fie reprezentată în Parlament, eu cred că e bine să fie în Parlament, pentru că nu poţi să laşi un milion şi ceva de maghiari care să nu fie reprezentaţi politic. Partidul lui Tokes este un partid extremist, nefrecventabil cu care Uniunea Social-Liberală niciodată, în nicio formă n-a avut şi nu va avea vreo relaţie politică. Acolo vorbim de nişte oameni care încalcă Constituţia României, care încalcă legile ţării şi care încalcă bunele practici europene. Şi singurul lor partener este Viktor Orban, prieten de altfel şi cu Traian Băsescu, care vedeţi că în acest moment este oaia neagră, alături de Băsescu şi de Borisov din Bulgaria, dar Orban e mai vizibil, e oaia neagră a Europei, e ruşinea Europei. Pentru că să trăieşti în 2012 şi să încalci toate regulile democratice, ce se întâmplă la Budapesta, este totuşi o ruşine. Merkel-Sarkozy, sigur, se ocupă de euro, n-au timp şi de Orban sau de Băsescu, dar este o ruşine să intri în Uniunea Europeană şi să te comporţi mai rău decât se comportau înainte de ’89 pe vremea comuniştilor.
Alessandra Stoicescu: Ne întoarcem puţin la UDMR, e un mesaj pe care l-a primit colega mea Oana Stancu, un mesaj de la un etnic maghiar care a dorit să-şi păstreze anonimatul. „Trăiesc în Ardeal, în secuime, sunt secui sau ungur sau maghiar, n-are importanţă. Nu mă doare că trăiesc în România, că n-avem autonomie teritorială. Noi n-avem un partid de opoziţie şi UDMR a ştiut cum să ne exploateze, folosindu-se de sentimentele noastre naţionale. Ne-a educat în aşa fel încât fiecare dintre noi să realizeze ce înseamnă comportamentul cuvenit etniei maghiare, prescris de ei.” Aş vrea să comentăm puţin, 10 secunde, mesajul ăsta.
Victor Ponta: Cred că Traian Băsescu, cum s-a ocupat întotdeauna de cei care i-au fost aproape, se va ocupa şi de UDMR. Cum şi-au aşternut, aşa o să doarmă cu Traian Băsescu. Dar în general, cine s-a aliat cu Traian Băsescu, că a fost vorba de ţărănişti, de liberali, de PSD, a avut soarta respectivă. Urmează şi UDMR-ul.
Alessandra Stoicescu: Cum a fost la Viena, la concert?
Victor Ponta: Superb.
Alessandra Stoicescu: Cum o să fie 2012?
Victor Ponta: O să fie foarte dificil din punct de vedere economic şi social, o să fie foarte „murdar”, pentru că cei de la putere sunt totuşi cu spatele la zid şi vor folosi orice fel de armă, dar în noiembrie USL va câştiga şi va trebui să muncim împreună ca să refacem toate lucrurile acelea de care am vorbit în cursul emisiunii, care înseamnă economie, social, respectul, instituţiile publice.
Alessandra Stoicescu: Ne vedem tot aici, o să mai discutăm. Mulţumesc, Victor Ponta.
Victor Ponta: Sigur că da, mulţumesc.
Partidul Social Democrat
Biroul de Presă
05 ianuarie 2012
Inscrie-te!
Fii activ! Implica-te!
Ai o idee care ar putea ajuta la transformarea in bine a comunitatii? Vocea ta va fi mult mai puternica, alaturi de ceilalti membri PSD.
Ca membru PSD poti sa propui si sa votezi candidatii partidului pe listele electorale, in cadrul alegerilor preliminare. Se va tine cont de opinia ta cu privire la actiunile partidului si la activitatea conducerii PSD.
Poti sa alegi si sa fii ales in structurile de conducere ale partidului, indiferent de nivel, sau pe listele electorale pentru demnitati in administratia locala si centrala.











